Geologie – Lucrarea 3
METODA REFRACȚIEI SEISMICE
Metoda refracției seismice este o tehnică geofizică ce este folosită frecvent pentru determinarea caracteristicilor pământurilor și rocilor. Metoda refracției seismice este bazată pe măsurătorile timpilor de propagare a undelor seismice refractate la interfețele dintre straturi cu diferite viteze de propagare.
Semnalul seismic este generat prin intermediul exploziilor, loviturilor de ciocan, căderilor de greutăți sau generatoare de unde seismice. Energia generată se propagă direct pe la partea superioară a stratului (undă directă) sau se propagă în jos prin diferite straturi înainte de a se întoarce la suprafață (unde refractate). Energia este detectată la suprafață printr-o serie de receptori denumiți geofoane poziționate la intervale egale.
Principiul de bază al refracției seismice constă în urmărirea și analiza undelor ce se refractă pe suprafața de separare dintre două medii cu viteze diferite de propagare. Generarea semnalului nu implică probleme deosebite când este vorba de adâncimi mici de penetrare, cum sunt în cazul lucrărilor inginerești.
Aplicații ale metodei refracției seismice:
- – determinarea vitezelor de propagare a undelor seismice, modulul de elasticitate dinamic;
- – estimarea adâncimii rocii de bază;
- – estimarea adâncimii acviferelor;
- – localizarea golurilor subterane – doline, fenomene carstice și galerii;
- – determinarea grosimii umpluturilor;
- – localizarea planurilor de alunecare.